Lumo se apropie de tatăl său. — „Pot să te ajut cu frunzele?” întrebă el timid. Tatăl îl privi mirat, apoi zâmbi. — „Sigur că poți, dragul meu. Orice mână de ajutor contează.” Cu pași mici, ariciul începu să adune frunze, să le care și să le aranjeze. Țepii i se umpleau de praf și câteva frunze îi alunecau, dar el continua cu perseverență. Apoi merse lângă mama lui și spălă câteva mure într-un vas mic cu apă din izvor. „Sunt reci și lucioase, ca niște perle de pădure”, gândi Lumo. Părinții îl priveau cu bucurie. Mama îi șopti: — „Mulțumim, dragul nostru! Când ajuți, ne arăți cât de mult îți pasă.” Seara, la cină, părinții l-au lăudat din nou. Lumo a simțit o căldură în piept și a înțeles că uneori recunoștința nu se spune doar în cuvinte, ci se arată prin fapte mici, de zi cu zi. Lecția: Bunătatea mică, făcută zilnic, valorează mult.