Ai simțit, din când în când, o dorință simplă: Să nu mai joci. Să nu te mai compari. Să nu mai cari greutatea „imaginii”. Să fii doar tu. Fără explicații. Fără spectatori. Și în acele momente, ai simțit o liniște care nu venea din exterior — ci din faptul că nu te mai luptai cu tine. Dar de fiecare dată… ai revenit. La „normal”. La grabă. La zgomot.