Ai încercat să fii sus. Să fii puternic(ă). Să fii admirat(ă), urmat(ă), aplaudat(ă). Dar sus… e rece. Și singur. Și mereu e cineva mai sus. Nimeni nu-ți spune că liniștea nu se află în vârf, ci jos. Când nu mai încerci să pari ceva. Când te lași văzut(ă) așa cum ești, chiar și cu îndoieli. Când recunoști că nu știi tot, că greșești, că obosești. Nu e ușor să te cobori. Dar e ciudat cât de liniștit e acolo. Ca și cum, doar jos, poți începe să respiri.